Monday, November 12, 2018

Cristian Achim: "Felicit echipa din Cluj, iar în ceea ce ne privește, mai avem de muncit"

CSM Oradea a pierdut duminică derby-ul cu U-Banca Transilvania, scor 69-72. Actualmente, bihorenii ocupă locul patru în clasamentul Grupei A a Ligii Naționale, având trei victorii și tot atâtea înfrângeri în primele șase etape disputate.

Pentru campioană urmează două deplasări dificile, la Pitești și la Timișoara.
Un meci disputat, echilibrat, frumos. Clujul a fost echipa cu sânge rece în momentele importante și a marcat în situațiile pe care le-a avut. Ceea ce în cazul nostru nu s-a întâmplat în prea multe rânduri de-a lungul acestui meci. Aici s-a făcut diferența. Felicit echipa din Cluj, iar în ceea ce ne privește, mai avem de muncit.
Sunt foarte supărat deoarece consider că puteam să facem mai mult în acest meci. La precedentul meci împotriva Clujului, cel de SuperCupă, era imposibil să facem mai multe. De această dată știu că puteam să facem anumite lucruri, dar nu le-am făcut. Din diverse motive. Sigur că putem să spunem în apărarea noastră că am avut doar două zile pentru a pregăti acest meci, însă chiar și în aceste condiții sunt de părere că puteam să facem mai multe. Din acest motiv sunt foarte supărat.
Sunt foarte supărat pentru ambele faze ale jocului. Pentru apărare, chiar dacă am încasat puține puncte, am făcut niște greșeli…impardonabile. Nu înțeleg de ce le comitem. Orice mi s-ar spune, atât timp cât discutăm să facem ceva și noi în teren executăm cu totul altceva, este o problemă foarte mare. Iar în atac, am avut atâtea mismatch-uri nefructificate încât e inutil să mai spun ceva. Nu poți emite pretenții dacă aceste situații nu sunt exploatate. - Cristian Achim, antrenor CSM Oradea (csmoradea.ro)

U-BT se impune în fieful campioanei CSM Oradea

U-Banca Transilvania s-a impus în derby-ul cu CSM Oradea, scor 69-72 (14-16, 17-22, 18-13, 20-21).

Partida a fost una echilibrată, desfășurată însă într-o ușoară notă de dominare a clujenilor. Gazdele nu s-au desprins la mai mult de 3 puncte, în timp ce echipa antrenată de Mihai Silvășan a condus cu 19-31 la mijlocul sfertului al doilea.

Bihorenii s-au apropiat la 29-32, dar la pauza mare tabela a indicat 21-38, iar la revenirea pe parchet campioana a declanșat o nouă cursă de reducere a diferenței. După ce și-au adjudecat sfertul al treilea cu un parțial de 18-13, băieții lui Cristian Achum au ajuns la o singură posesie în spatele adversarilor, fiind 49-51 în minutul 30.

Ultima parte a întâlnirii a fost una de care pe care, cele două formații alternând la conducere. La 66-65 în favoarea orădenilor, oaspeții au rupt ritmul printr-un coș de la mare distanță al lui Stanimir Marinov și au reușit apoi să țină de avantaj într-un final cu greșeli și ratări de ambele părți.

Sunday, November 11, 2018

Aleksandar Rasic: "Orice meci împotriva lor este un mare derby"

U-Banca Transilvania joacă duminică seara în fieful campioanei CSM Oradea. Partida este programată cu începere de la ora 20:15 și este transmisă în direct pe Digi Sport 4.
Suntem într-o perioadă în care vom juca trei meciuri în deplasare cu echipe foarte bune. Primul dintre ele este cu Oradea, campioana țării și una dintre cele mai bune echipe din ligă, ei joacă în fața propriilor fani și vor fi motivați. Dar și noi vom fi, orice meci împotriva lor este un mare derby și, dacă vrem să câștigăm, trebuie să fim concentrați timp de 40 de minute și să ne impunem jocul. Sunt buni ca echipă, chiar dacă acum sunt câțiva jucători care par mai în formă, de pildă Richard, dar nu l-aș lua doar pe el în considerare. Au un joc de echipă bun și trebuie să îl oprim. Trebuie să ne antrenăm la fel de bine indiferent de adversarul următor, dacă vrem să câștigăm campionatul. - Aleksandar Rasic (u-bt.ro)
Clujenii vor disputa următoarele trei meciuri pe terenul adversarilor, după partida de la Oradea, urmând deplasări la Sibiu și la Pitești.

Dan Fleșeriu: "Facând antrenament în parc nu putem să facem performanță"

BC CSU Sibiu a dipus vineri pe teren propriu de Steaua București cu scorul de 81-66 (21-14, 21-22, 18-17, 21-13). Pentru echipa antrenată de Dan Fleșeriu urmează alte două partide jucate în fața propriilor suporteri, derby-ul cu U-Banca Transilvania și confruntarea cu codașa Grupei A, Dinamo.
Victoria aceasta vine ca o minune, pentru că nu ne antrenăm în sala în care jucăm. Suntem, clar, foarte departe de forma pe care ne-o dorim din cauza lipsei de continuitate în sala în care ne antrenăm și acest lucru ne afectează foarte mult. Jucătorii, practic, nu înțeleg de ce sunt aici și ce vrem de la ei, dacă nu ne putem antrena. Evident, lucrurile acestea absurde, cu voleiul de la Blaj și cu târgurile de haine trebuie să se schimbe o dată pentru totdeauna. Asta dacă vrem să ne păstrăm obiectivul de a juca o finală. Altfel, mai facem câte un meci bun și atâta tot.
Nu putem să driblăm, nu putem să pasăm, nu putem să marcăm dacă nu ne antrenăm. Facând antrenament în parc nu putem să facem performanță. Asta trebuie să înțeleagă, în primul rând, cei care conduc destinele Sălii Transilvania și toți suporterii noștri care așteaptă de la noi extrem de mult și care ne-ar vrea învingători la fiecare meci. Nu putem câștiga dacă nu ne antrenăm mai bine și nu avem condiții normale de antrenament. - Dan Fleșeriu, antrenor BC CSU Sibiu (bc-csusibiu.ro)
BC CSU Sibiu a înregistrat până acum patru victorii și două înfrângeri în campionat. 

BC CSU Sibiu: Tamulis 22, Pratt 14, Hardy 9, Falker 9, Cooper 9, Philmore 7, Dragoste 6, Gavriloaia 5.

Steaua București: Delas 20, Spencer 16, Vîrna 12, Mandache 7, Duric 5, Vlahovic 4, Cîrstoveanu 2.

Tuesday, November 6, 2018

Kyndall Dykes: "Am trecut pe primul loc, acum suntem mai încrezători în noi"

U-Banca Transilvania a trecut luni seara de SCM Craiova cu 95-68 (28-17, 21-13, 28-16, 18-22). Echipa antrenată de Mihai Silvășan le-a furnizat doljenilor primul eșec din actuala ediție a Ligii Naționale.

Kyndall Dykes a fost MVP-ul partidei de la Cluj. Americanul a contabilizat 24 de puncte (4x3), 4 recuperări, 3 pase decisive și 2 intercepții pentru un indice al eficienței de 29.
O victorie buna! Am intrat în meci concentrați, ne-am ținut de planul de joc, am jucat un foarte bun baschet colectiv. Am trecut pe primul loc, le-am administrat craiovenilor prima înfrângere, acum suntem mai încrezători în noi înaintea meciului cu Oradea, trebuie să ne hrănim din asta și să ne facem energia pentru meciul următor. Jocul nostru crește, suntem o echipă nouă, ne cunoaștem unii pe alții, trebuie să continuăm să muncim meci de meci, antrenament de antrenament. - Kyndall Dykes, jucător U-Banca Transilvania (u-bt.ro)
În etapa viitoare, U-Banca Transilvania va juca în deplasare pe terenul campioanei CSM Oradea. Derby-ul etapai a VI-a va avea loc pe 11 noiembrie, cu începere de la ora 20:15.

Primul eșec pentru SCM Craiova în campionat. Doljenii pierd la scor la Cluj

Într-un meci disputat luni seara la Cluj-Napoca, U-Banca Transilvania a trecut de SCM Craiova cu scorul de 95-68 (28-17, 21-13, 28-16, 18-22).

Partida nu a avut istoric, gazdele aflându-se aproape în permanență la conducere, din minutul 3 și până la finalul întâlnirii. Cea mai mare diferență a fost de 39 de puncte, la 87-48 în debutul sfertului al treilea.

Înfrângerea suferită în fața clujenilor, este prima pentru echipa antrenată de Aleksandar Todorov în actuala ediție a Ligii Naționale. Cele două formații sunt singurele care au doar câte un eșec în primele 5 etape, însă doljenii au disputat doar 4 meciuri, având o restanță cu Steaua București.

În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania se află pe primul loc în clasament, podiumul fiind completat de BC CSU Sibiu și CSM Oradea.

U-Banca Transilvania: Dykes 24, Washburn 21, Marinov 14, Moldoveanu 10, Easley 9, Rasic 6, Kuti 6, Torok 5.

SCM Craiova: Boone 15, Gajovic 14, Troupe 13, Mijajlovic 8, Radukic 7, Curry 7, Popa 4.

Monday, November 5, 2018

Mihai Silvășan: "Suntem foarte entuziasmați, pentru că am avut o pauză lungă"

După ce au pierdut ultimul meci disputat acasă, cel cu Steaua București, clujenii de la U-Banca Transilvania revin în fața propriilor suporteri pentru confruntarea cu SCM Craiova, echipă neînvinsă în actuala ediție a Ligii Naționale. De la eșecul cu Steaua, trupa lui Mihai Silvășan a bifat o victorie în deplasare cu Dinamo.

Meciul cu doljenii e singurul disputat de U-Banca Transilvania pe teren propriu în luna noiembrie, pentru clujeni urmând trei deplasări, la Oradea, Sibiu și Pitești. Rasic și compania vor reveni la Cluj la începutul lunii decembrie, când în Arena BT va poposi BC SCM Timișoara.
Urmează să jucăm meciul cu echipa din Craiova, una neînvinsă până acum în Liga Națională, și-au amânat primul meci după care au reușit să le câștige pe următoarele trei. Au jucat și cu echipe bune, au învins Oradea, Sibiul la ei acasă, plus pe Dinamo în deplasare. Au în componență niște jucători foarte buni, foarte experimentați, dacă nu mă înșel toți străinii lor au peste 30 de ani, înțeleg cum se joacă baschetul, sunt shooteri foarte buni. În ultimul meci, cu Oradea, au reușit să înscrie 15 coșuri de trei puncte, ceea ce nu e absolut deloc puțin. Va fi un meci greu pentru noi. Bineînțeles, suntem foarte entuziasmați, pentru că am avut o pauză lungă, sunt zece zile distanță de la ultimul meci, abia așteptăm. Ne dorim, bineînțeles, victoria, ne-am pregătit bine, nu avem probleme de lot, cu siguranță vom fi motivați să obținem victoria. Craiova e o combinație între jucători cu experiență, au avut unele probleme, care, însă, i-au și ajutat, așa au reușit să îl aducă pe Curry, care e un jucător bun, pe Garjovic, Troupe, jucători cu ani buni în Liga Națională și care înțeleg foarte bine baschetul românesc, sunt foarte buni pentru nivelul acesta. În plus au șase jucători tineri, toți sub 23 de ani, deci o combinație între experiență și tinerețe. Cred că au făcut o treabă bună în acest an în privința selecției. - Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania (u-bt.ro)
Partida dintre U-Banca Transilvania și SCM Craiova se va juca luni, 5 noiembrie, cu începere de la ora 18:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 3.