Avantajul pierdut pe teren propriu i-a costat scump pe "tigri" în returul din capitală, încheiat la 86-78 (19-19, 15-15, 17-19, 17-11, 7-7, 11-7).
După ce prime două sferturi s-au încheiat la egalitate, la pauza mare fiind astfel 34-34, la revenirea pe parchet oaspeţii au făcut un tur de forţă, reuşind un run de 0-12 prin care s-au distanţat la 34-46. Echipa antrenată de Niksa Bavcevic s-a trezit din pumni şi a replicat cu un parţial de 17-7 prin care situaţia de pe tabelă s-a strâns la 51-53 până în minutul 30. În sfertul al patrulea, gazdele şi-au continuat ascensiunea iar la sfârşitul timpului regulamentar s-a înregistrat, aproape incredibil, exact scorul din tur, 68-64.
În consecinţă, partida a intrat în prelungiri, însă primul overtime s-a încheiat 7 la 7, iar soarta calificării nu era încă decisă. Cu steliştii în continuare la conducere, scor 75-71, meciul a fost împins în a doua repriză de prelungiri. Cu Barac şi Paul în prim plan, gazdele au reuşit până la urmă să se desprindă decisiv, alăturându-li-se celor de la Energia Rovinari în manşa secundă a Cupei României.
Steaua CSM EximBank: Barac 24 puncte, Nicoară 22 puncte (10 recuperări, 3 pase decisive), Ikonic 15 puncte, Amis 13 puncte (10 recuperări), Watson 9 puncte (12 recuperări), Paul 3 puncte (3 recuperări, 5 pase decisive).
BC Mureş: Ivanovic 20 puncte (10 recuperări, 3 pase decisive), Sinadinovic 15 puncte (11 recuperări, 3 pase decisive), Peciukas 13 puncte, Barro 13 puncte, Ceskovic 7 puncte, Polyak 6 puncte, Căpuşan 2 puncte, Corpodean 2 puncte.
Cei de la BC Mureş mai o şansă de a continua în Cupă. În condiţiile în care în turul secund se califică şi cea mai bună formaţie învinsă, diferenţa la general de 4 puncte ar putea trimite trupa lui Srecko Sekulovic în faza sferturilor.
No comments:
Post a Comment