Sunday, October 5, 2014

Ante Krapic: "Voi da totul pentru victorie în meciul cu CSU Asesoft"

CSM Oradea s-a impus în primul meci din cadrul turului Ligii Naţionale pe terenul nou-promovatei Universitatea Cluj. Rezultatul final a fost unul cert în favoarea echipei antrenate de Cristian Achim, însă bihorenii au avut viaţă ceva mai grea decât sugerează scorul de 81-108, lucru susţinut de faptul că în minutul 28 tabela indica 63-69.

La finalul confruntării de la Cluj, Ante Krapic a vorbit pentru dabaschet.com despre evoluţia jocului din "Horia Demian", eliminarea din Cupa României şi reîntâlnirea cu formaţia alături de care a cucerit titlul în vară, CSU Asesoft.





Ante, scorul a fost destul de strâns până în sfertul al patrulea, a fost mai greu decât v-aţi aşteptat?

Nu a fost un meci chiar uşor în condiţiile în care se simte faptul că eu şi Subotic venim după accidentări. Când îţi lipsesc oameni de la antrenamente nu poţi să te pregăteşti cum trebuie, dar asta nu este o scuză pentru evoluţia noastră. Am jucat moale, nu am fost deloc agresivi, dar totuşi am controlat meciul cap-coadă, nu s-a pus nici o secundă problema învingătoarei.


Aţi reuşit să strângeţi rândurile după eliminarea din Cupă? Aţi fost dezamăgiţi?

Primul meci l-am jucat în 6,7 jucători, apoi în retur chiar dacă numeric am fost mai mulţi, veneam tot după o perioadă în care echipa nu s-a antrenat mult timp în formulă completă. Asta a fost situaţia, nu am putut fi la capacitate maximă, adversarii au fost mai buni şi am pierdut.


Urmează partida cu CSU Asesoft, cum va fi să joci împoriva fostei tale echipe?

Ne vom antrena foarte bine în săptămâna care urmează, avem cinci zile să pregătim meciul. Sper că vom face un joc bun şi că vom câştiga. Sunt jucător profesionist, acum sunt la CSM Oradea şi voi da totul pentru victorie.



No comments:

Post a Comment