Sunday, November 23, 2014

CSM Oradea câştigă la Târgu-Mureş printr-un buzzer beater

În poate cel mai interesant meci din cadrul etapei cu numărul 8 a Ligii Naţionale, CSM Oradea a câştigat în extremis pe terenul celor de la BC Mureş cu scorul de 76-78 (23-25, 21-18, 18-17, 14-18).

Partida a fost una extrem de echilibrată, înregistrându-se nu mai puţin de 17 schimbări de lider şi
13 egalităţi, iar nici una dintre cele două adversare nu a reuşit să se distanţeze la mai mult de 6 lungimi de-a lungul întâlnirii.


Astfel, soarta jocului s-a decis pe ultima sută de metri. După ce în minutul 34, tabela a indicat 64-69 în favoarea formaţiei vizitatoare, "tigrii" au reuşit să restabilească egalitatea la 71-71 şi finalul se anunţa din ce în ce mai tensionat . Hatten a scuturat plasa coşului din afara semicercului pentru 71-74, dar Ceskovic a replicat cu aceeaşi monedă şi "jungla" a sărit în aer la 74-74.

Au urmat reuşitele lui Filip Adamovic şi  Salih Nuhanovic, iar meciul se îndrepta spre prelungiri, dar, Hatten a câştigat lupta cu cronometrul şi a înscris pentru victoria bihorenilor.


BC Mureş: Ivanovic 25 puncte, Ceskovic 15, Adamovic 14, Sinadinovic 12, Lazăr 4, Barro 2 (7 recuperări, 3 pase decisive, 1 intercepţie, 1 capac), Peciukas 2, Căpuşan 2.

CSM Oradea: Krapic 17, Hattem 16 (8 recuperări, 3 pase decisive, 1 intercepţie, 1 capac), Dillon 12 (3 recuperări, 8 pase decisive, 3 intercepţii), Pantic 13, Markovic 10, Nuhanovic 3, Popescu 3, Guţoaia 2.

No comments:

Post a Comment