Saturday, December 13, 2014

Mihai Silvăşan: "Meciul acesta va fi pe viață și pe moarte"

U-Banca Transilvania va evolua sâmbătă pe teren propriu în compania formaţiei Energia Târgu-Jiu. Partida găzduită de Sala Polivalentă din Cluj este programată cu începere de la ora 20:30 şi poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 2.

În ultimele două săptămâni am muncit foarte bine la antrenamente și trebuie să se vadă un progres și în jocul nostru. Până la urmă, nu arată foarte bine sezonul nostru până acum, avem doar trei victorii în campionat, sub ceea ce așteaptă oamenii din Cluj de la noi, sub ceea ce se așteaptă toată lumea de la noi și, mai ales, sub ceea ce ne așteptăm noi, în primul rând. Suntem într-o situație dificilă, însă nu este absolut nimic terminat încă. Din punctul meu de vedere, trebuie să luptăm în continuare, să ne găsim forța să fim pozitivi, să muncim la antrenamente și să facem tot ceea ce știm noi mai bine să învingem în cele trei meciuri care au mai rămas. Bineînțeles, primul meci, cel cu Rovinariul, este cel mai important. Este o echipă puternică, cu jucători rapizi, foarte atletici, care a reușit să practice un joc bun în campionat și în EuroChallenge și vin cu un moral bun la noi, după ce au reușit să se califice în fază următoare a EuroChallenge. Pentru noi, însă, meciul acesta va fi pe viață și pe moarte, trebuie să câștigăm acest meci cu orice preț! Trebuie să stăm împreună, doar împreună vom reuși să scoatem echipa din pasa în care este, nu este loc de frustrări sau alte lucruri de acest gen. Linia se trage la finalul campionatului, nu la mijlocul lui sau la mijlocul turului, eu sunt optimist și am încredere în mine și în colegii mei că putem face o figură bună în acest campionat. - Mihai Silvăşan, căpitan U-Banca Transilvania (u-mobitelco.ro)

No comments:

Post a Comment