Sunday, January 4, 2015

Cupa României | Steaua - BC Mureş, dubla trei. Acţiune!

Steaua CSM EximBank şi BC Mureş se întâlnesc în sferturile Cupei României, după ce cele două formaţii s-au duelat şi în faza optimilor.

Partidele din toamnă au fost foarte echilibrate, iar calificarea s-a decis după două reprize de prelungiri. În partida tur, echipa antrenată de Srecko Sekulovic s-a impus pe teren propriu cu 68-64. În manşa secundă s-a întâmplat puţin probabilul, la finalul timpului regulamentar tabela indicând acelaşi scor de 68-64, şi meciul a intrat în overtime. Primele 5 minute suplimentare s-au încheiat la egalitate, 7-7, ajungându-se astfel la a doua repriză de prelungiri. Gazdele s-au impus până la urmă cu 86-78 şi şi-au asigurat prezenţa în sferturi.



"Tigrii" li s-au alăturat ulterior bucureştenilor în calitate de "lucky losers". Deoarece în primul tur al Cupei au luat startul doar 13 formaţii, o echipă s-a calificat direct în faza următoare, în urma tragerii la sorţi aceasta fiind chiar deţinătoarea trofeului Energia Târgu-Jiu, iar în sferturi a ajuns şi cea mai bună învinsă. Diferenţa la general de doar 4 puncte i-a păstrat astfel pe târg-mureşeni în cursa pentru careul de aşi al competiţiei.

În confruntarea din Liga Naţională, Steaua s-a impus la Târgu-Mureş cu 78-86.

Manşa tur dintre Steaua CSM EximBank şi BC Mureş se joacă pe 5 ianuarie în capitală, cu începere de la ora 20:00. Partida poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 2. Returul este programat pentru data de 10, de la ora 18:00.

No comments:

Post a Comment