Sunday, February 1, 2015

BCM Piteşti pierde la Mediaş. Gaz Metan intră în cursa pentru play-off

Cortina peste etapa a XVII-a a Ligii Naţionale s-a tras la Mediaş cu un meci deosebit de interesant. La capătul unui joc care a avut de toate, reveniri spectaculoase, răsturnări de situaţie şi suspans, Gaz Metan a dispus de BCM Piteşti cu 68-66 (20-6, 14-18, 18-26, 16-16).

Echipa antrenată de Ovidiu Teleabă a început ca o furtună partida, distanţându-se la un incredibil 20-4 până în minutul 8. Argeşenii s-au trezit din letargie şi au replicat cu un run de 0-13 prin care s-au apropiat la 20-17. Niksa Nikolic a stopat însă avântul adversarilor cu un coş din afara semicercului pentru 23-20 şi gazdele au turat din nou motoarele, la intrarea la vestiare fiind 34-24.


La revenirea pe parchet, băieţii lui Hristu Şapera ţi-au reluat cursa de recuperare a diferenţei de pe tabelă şi în minutul 25 au restabilit egalitatea la 39-39. Jocul s-a echilibrat, iar cele două formaţii au alternat la conducere, desprinzându-se pe rând, fiind 54-50 pentru medieşeni în minutul 31 şi 58-63 pentru oaspeţi la mijlocul sfertului al patrulea.

"Gaziştii" au revenit în joc printr-un atac din care au scos 4 puncte. Nikolic a beneficiat de libere, transformând-o pe prima, fundaşul sârb a ratat cea de-a doua aruncare, însă tot el a recuperat şi i-a pasat lui Gediminas Navickas, care a trecut mingea prin inel din afara semicercului pentru 62-63.

Finalul întâlnirii a fost unul tensionat. La scorul de 64-65 s-a fluierat antisportiv la Florin Popa, dar formaţia vizitatoare nu a profitat de oportunitatea ivită şi din două aruncări libere şi un atac au pus un singur punct pe tabelă, iar la celălalt panou Popa s-a răzbunat cu o reuşită de la mare distanţă pentru 67-66.

Echipa din Trivale a ratat un nou atac, iar de cealaltă parte Marko Djuorkovic a mers la linia de pedeapsă. El a ratat ambele aruncări şi părea a-i fi înfundat pe ai lui, dar argeşenii au pierdut mingea, iar rezultatul final a fost stabilit de o liberă a aceluiaşi Djuorkovic.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a urcat pe 8 în ierarhie Ligii Naţionale, următoarele două  clasate, CSU Atlassib şi Energia Târgu-Jiu având însă meciuri în minus.

Gaz Metan: Pustahvar 19, Djurkovic 18, Popa 12, Navickas 10, Nikolic 7, Kovacic 2.

BCM Piteşti: Kovac 19, Ross 16, Sutalo 9, Maric 7, Milosevic 7, Djapa 4, Fraseniuc 4.

No comments:

Post a Comment