Sunday, March 15, 2015

Energia trece de U-BT şi redeschide lupta pentru locul trei

Energia Târgu-Jiu a obţinut a noua victorie consecutivă pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Naţionale, dispunând de U-Banca Transilvania cu 78-66 (20-17, 24-16, 7-16, 27-17). Gorjenii au pierdut ân campionat o singură partidă acasă, în chiar prima etapă a turului, cu SCM Craiova.

Oaspeţii au început bine partida, desprinzându-se la 7-13, dar băieţii lui Antonis Constantinides au replicat cu un run de 7-0 prin care au întors scorul la 14-13, pentru a-şi adjudeca apoi primul sfert la 20-17. La reluare, gazdele şi-au continuat ascensiunea, distanţându-se la 29-17, iar la pauza mare tabela a indicat 44-33.


La revenirea pe parchet, echipa antrenată de Marcel Ţenter a arătat o altă faţă. Clujenii au reuşit un parţial de 7-16 prin care s-au apropiat la 51-49 până în minutul 30, pentru a prelua apoi conducerea la 51-52 printr-o reuşită de trei puncte a lui Andrei Mandache. Gazdele au revenit însă la cârma jocului, apropiindu-şi fără mari emoţii victoria.

În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania şi Energia au câte 8 înfrângeri şi cele două formaţii îşi vor disputa ocuparea locului trei la finalul returului, luptă în care intră însă şi BC Mureş, "tigrii" având 9 eşecuri trecute în cont, dar urmând să joace atât cu clujenii, cât şi cu gorjenii.

Energia Târgu-Jiu: Watson 23, Milosevic 17, Darby 15, Troupe 10, Karpelesz 7, Glyniadakis 6.

U-Banca Transilvania: Hargrove 14, Lalovic 8, Baciu 8, Turner 8, Millage 7, Jones 6, Mandache 5, Barnette 5, Silvăşan 3, Jucan 2.

No comments:

Post a Comment