Thursday, June 25, 2015

Ivanovic şi Barro, încă un sezon la BC Mureş



BC Mureş a prelungit contracte a doi dintre stranierii care au contribuit la accederea "tigrilor" în finala sezonului precedent a Ligii Naţionale, Ivan Ivanovic şi Ousmane Barro.

Ivan Ivanovic va bifa astfel a şasea stagiune la rând în Liga Naţională, el evoluând în perioada 2010-2013 la Gaz Metan Mediaş, iar în ultimii doi ani în "junglă". De cealaltă parte, pivotul senegalez se află în faţa celui de-al patrulea sezon în România, după unul la BCM Piteşti (2013-2014) şi două la BC Mureş (2012-2013, 2014-2015).

Echipa antrenată de Audrius Prakuraitis a realizat până acum un singur transfer, asigurându-şi serviciile  jucătorului cu dublă cetăţenie, ucraineano-română, Yurii Fraseniuk.

No comments:

Post a Comment