Sunday, November 29, 2015

Liga Naţională | CSU Atlassib - Dinamo 86-82

De ziua antreorului Dan Fleşeriu, CSU Atlassib a obţinut a şasea victorie consecutivă în campionat. În prologul etapei a X-a a Ligii Naţionale, sibienii au dispus pe teren propriu de Dinamo cu scorul de 86-82 (27-22, 21-14, 16-16, 22-30).

Patru minute, atâta a ţinut echilibrul în partida din Sala Transilvania. De la 12-12, gazdele au reuşit un run de 8-0 pentru 20-12 şi s-au instalat comfortabil la cârma jocului, menţinându-se în permanenţă la conducere pe tabela de marcaj până la finalul întâlnirii.


Cel mai mare avantaj în favoarea sibienilor a fost de 14 puncte la 46-32, scor înregistrat în minutul 17. CSU Atlassib ocupă primul loc în clasament, cu un bilanţ de 7 victorii şi 3 înfrângeri. Steaua CSM EximBank şi CSM Oradea au suferit până acum doar câte două eşecuri, însă cele două formaşii au meciuri în minus.

CSU Atlassib: Popa Calotă 19, Mijajlovic 15, Gilbert 15, Lalovic 13, Hardy 13, Harrison 4, Paul 3.

Dinamo: Marinov 20, Sulovic 18, Babkauskas 14, Dahlman 14, Corpodean 7, Sutalo 5, Orbeanu 4.

No comments:

Post a Comment