Sunday, January 17, 2016

Liga Naţională | CSU Atlassib - BCM Piteşti 74-71

Într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii Naţionale, CSU Atlassib a dispus pe teren propriu de BCM Piteşti cu scorul de 74-71 (12-14, 17-17, 16-15, 29-25).

Prima repriză a fost controlată de oaspeţi, care nu au reuşit însă să se distanţeze decisiv. Argeşenii s-au desprins în mai multe rânduri, cel mai mare avantaj al lor fiind de 7 lungimi la 20-27, dar echipa antrenată de Dan Fleşeriu a revenit de fiecare dată în joc, astfel că la pauza mare s-a înregistrat egalitate la 26-26.

Sfertul al treilea s-a desfăşurat după acelaşi scenariu. Oaspeţii au condus şi cu 37-44, dar sibienii au recuperat din nou diferenţa, astfel că în minutul 30 tabela a indicat 45-46. În ultima parte, gazdele au reuşit să rupă ritmul şi s-au distanţat la 69-58. Băieţii lui Andjelko Mandic s-au trezit din letargie şi au replicat cu un parţial de 5-13, care nu a făcut însă decât să stabilească rezultatul întâlnirii.


CSU Atlasib: Hardy 16, Lalovic 14, Gilbert 12, Popa Calotă 10 (6 recuperări, 6 pase decisive), Paul 9, Harrison 7, Cioacătă 3.

BCM Piteşti: Mladenovic 17, Bobrov 14 (5 recuperări, 2 pase decisive), Ross 13, Pustozvonov 11, Stamenkovic 7 (3 recuperări, 6 pase decisive), Tudor 5, Neguţ 4.

No comments:

Post a Comment