Sunday, April 3, 2016

Aliaksandr Pustahvar: "Cea mai importantă parte a sezonului de abia acum urmează"

BC Mureș a pierdut sâmbătă la Cluj, scor 86-81, echipa antrenată de Audrius Prakuraitis suferind a cincea înfrângere la rând. De la "tigri" au lipsit însă de pe teren Alhaji Mohammed și Goran Gajovic, după ce în etapa precedentă numărul absenților a fost chiar mai mare, Goran Martinic, Mareks Jurevicus și Yurii Fraseniuk fiind și ei accidentați.

Aliaksandr Pustahvar, coșgheterul anului 2015 în Liga Națională, care s-a transferat în februarie de la Gaz Metan la BC Mureș, a fost principalul marcator al "tigrilor" în ultimele două partide, bielorusul reușind cele mai bune evoluții ale sale sub comanda lui Prakuraitis.

Pustahvar a vorbit pentru dabaschet.com despre ultimele rezultate ale echipei sale, Final Four-ul Cupei României și play-off.


Aliaksandr, care este spiritul echipei după o serie de 5 înfrângeri consecutive?

Într-adevăr, nu traversăm o perioadă prea bună. În unele meciuri nu ne-a ieșit deloc jocul și de asta am pierdut, în altele ne-am luptat, am jucat bine însă nu îndeajuns pentru a câștiga. Ne-am confruntat și cu mai multe accidentări, în ultimele meciuri nu am fost în efectiv complet. Privim însă cu optimism spre viitor. Cea mai importantă parte a sezonului de abia acum urmează, trebuie să fim concentrați, să avem încredere în noi și în puterile noastre.


În ultimele două partide ai avut cele mai bune prestații de când te-ai alăturat formației BC Mureș. A fost greu să te integrezi într-un grup nou?

La început a fost puțin dificil, a trebuit să-mi găsesc locul într-un colectiv nou, cu jucători noi, antrenor nou. Dar, toată lumea a încercat să mă ajute să mă integrez cât mai repede. Acum pot să spun că mă simt confortabil în echipă.


Mai este o singură etapă din sezonul regulat, faceți calcule cu privire la poziția de pe care ați putea intra în play-off?

Nu mă gândesc la asta. Noi trebuie să ne focusăm pe meciurile noastre și să încercăm să le câștigăm. Dacă ne ridicăm jocul la nivelul de care suntem capabili, nu trebuie să ne intereseza ce fac adversarii.




Spargeți ghinionul din ultima perioadă în meciul cu SCM Craiova, o echipă în creștere?

Este un meci important. Avem avantajul terenului propriu și trebuie să jucăm bine pentru fani. Avem nevoie de victorie și vom face totul pentru a o obține.


O să jucați din nou cu U-Banca Transilvania în semifinalele Cupei. Va fi un meci diferit față de cel de la Cluj?

Cupa României este o altă competiție, cu alte reguli și cu siguranță va fi un meci diferit. Rezultatul este unul decisiv, și noi și ei avem o singură șansă de a ne califica în finală. Va fi un joc de totul sau nimic.


No comments:

Post a Comment