Sunday, November 13, 2016

Cristian Achim: "Ne-am făcut viața grea, deoarece nu am jucat la nivelul dorit"

Într-un meci contând pentru etapa a VIII-a a Ligii Naționale, CSM Oradea a dispus pe teren propriu de BC SCM Timișoara cu scorul de 84-82 (21-19, 20-20, 27-24, 16-19).
A fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe foarte bune a campionatului nostru. Este adevărat că ne-am făcut viața grea, deoarece nu am jucat la nivelul dorit. Desigur avem o foarte mare problemă legată de accidentări, pentru că acestea se țin lanț de noi și nu reușim nicicum să fim toți la antrenament, ca să nu mai vorbim că încă nu am jucat niciun meci în formulă completă. Este o mare problemă pentru noi și sunt absolut convins că pentru orice echipă ar fi la fel. De această dată am jucat fără Denison, iar Zeno este de abia la cel de-al 2-lea meci de la revenire și încă nu au trecut cele șase săptămâni obișnuite pentru tipul de accidentare pe care el a avut-o. Chiar și în aceste condiții, chiar și în condițiile în care Titus Nicoară a jucat foarte mult la poziția 5, una pe care s-a antrenat doar o zi și jumătate, sunt de părere că ar fi trebuit să câștigăm mai ușor acest meci. Totul pleacă în general de la concentrare. Este și foarte greu să ai mereu mintea limpede și focusată atunci când ai două meciuri pe săptămână, cu călătorii infernale și dificultăți de a lucra programe de recuperare sau de a pregăti corespunzător meciurile. - Cristian Achim, antrenor CSM Oradea (csmoradea.ro)
CSM Oradea: Barnette 14, Țibîrnă 14, Mirkovic 13, Zeno 13, Mandache 8, Nicoară 8, Pasalic 7, Comagic 2, Nicolescu 2.

BC SCM Timișoara: Diaz 18, Komatina 14, Popa Calotă 11, Jeremic 11, Otasevic 11, Păun 7, Rambo 5, Drăgușin 4.

No comments:

Post a Comment