Sunday, November 13, 2016

Dan Fleșeriu: "Băieții noștri au arătat mult caracter și nu s-au lăsat intimidați"

Într-un meci din cadrul etapei cu numărul 8 a Ligii Naționale, CSU Sibiu s-a impus pe terenul formației BC Mureș cu scorul de 68-74 (20-9, 16-20, 14-30, 18-15).
Am început mai slab meciul. Eram extrem de motivați, dar am părut că avem plumb în picioare. Mureșul ne-a surprins, în prima parte, cu agresivitatea lor foarte mare, și de acolo și diferența aceea de pe tabelă. Băieții noștri însă au arătat mult caracter în această seară și nu s-au lăsat intimidați, astfel că au reușit să reducă din diferență și, în final, rezultatul să fie în favoarea noastră. Ne-am propus să jucăm agresiv 40 de minute, însă am făcut multe faule la început și am apelat la bancă pentru a-i păstra pe titulari pentru final. Cei care au venit de pe bancă au răspuns bine. Le mulțumesc foarte mult băieților pentru dorința de a câștiga de care au dat dovadă, dar mai ales că au jucat ca o echipă, s-au ajutat între ei, iar acesta este primul pas înainte pe care îl așteptam de mult. - Dan Fleșeriu, antrenor CSU Sibiu (csusibiu.ro)
BC Mureș: Mohammed 24, Martinic 14, Barham 9, Popescu 6, Lazăr 6, Djapa 5, Șanta 2, Borșa 2.

CSU Sibiu: Hardy 25, Mijajlovic 17, Lalovic 11, Davis 9, Cooper 9, Popescu 3.

No comments:

Post a Comment