În anul 2014, Bucureștiul a găzduit prima ediție a Campionatului European de baschet 3x3, iar naționala masculină a României, compusă din Angel Santana, Bogdan Popescu, Cătălin Vlaicu și Ștefan Vasile, a cucerit titlul continental. În 2016, tot în capitală, prima reprezentativă feminină, formată din Gabriela Mărginean, Anca Șipoș, Sonia Ursu și Andra Has, a devenit vicecampioană europeană.
Sunt extrem de încântat de întâlnirea fructuoasă pe care am avut-o cu președintele COSR. Dialogul a fost unul pozitiv și a decurs extrem de ușor, mai ales pentru că Mihai Covaliu a participat la mai multe turnee de baschet 3x3 și cunoaște astfel impactul și popularitatea acestei discipline. De altfel, în 2013, s-a numărat printre marii sportivi români care au sprijinit baschetul 3x3 la inspecția reprezentantului CIO la turneul de la București. Urmează să gândim și să dezvoltăm împreună strategii comune, care să ne conducă spre un final fericit: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. - Horia Păun, președinte Federația Română de Baschet (frbaschet.ro)
No comments:
Post a Comment