Wednesday, December 27, 2017

Ousmane Barro: "Nu este o problemă să jucăm în zile de sărbătoare"

U-Banca Transilvania are un program încărcat în acest sfârșit de an, precum și în debutul lui 2018. Miercuri, 27 decembrie, campioana va disputa în deplasare derby-ul pentru primul loc în clasament cu BC SCM Timișoara, iar câteva zile mai târziu, pe data de 30, echipa antrenată de Mihai Silvășan va evolua pe teren propriu în compania celor de la Timba Timișoara.

Imediat după revelion, pe 4 ianuarie, clujenii vor juca la Pitești, urmând să se deplaseze apoi în Belgia pentru partida de pe 10 ianuarie cu Belfius Mons-Hainaut din cadrul Grupei L a FIBA Europe Cup.


Va fi un joc dificil, pentru că Timișoara are o echipă cu adevărat bună, au același obiectiv ca și noi și se luptă pentru primele locuri în campionat. Nu va fi ușor pentru noi, întrucât jucăm pe terenul lor, sunt sigur că ne va fi dificil, pentru că fiecare echipă se simte mai bine acasă, cunoaște mai bine sala. Timișoara stă bine la capitolul jucătorilor mari, au talie, sunt puternici, va trebui să ne luptăm cu ei, să avem nivelul de intensitate potrivit și atunci va fi bine. Pentru noi, nu este o problemă să jucăm în zile de sărbătoare, așa este sportul, sunt lucruri care nu depind de noi, așa este programul competițional și trebuie să ne adaptăm, să rămânem concentrați indiferent când și unde jucăm! - Ousmane Barro, jucător U-Banca Transilvania (u-bt.ro)

No comments:

Post a Comment